.......

Sa nu lasi florile sa planga sau pomii fara adieri
Minunea mea, tacerea mea, amurg al clipelor de ieri.
Cu aripi sincere si calde, sa nu ucizi cand peste cer
Zaresti o umbra de durere din sufletul ramas stingher.
Si nu clipi cu ochii umezi sa-ti cada lacrima in zbor,
S-ar rataci de-amea privire si-ar deveni a tuturor.

Sa nu lasi florile sa planga cand fluturii s-au ratacit,
Eu sunt oglinda amintirii in care singura-ai privit.
Sosirea ta la mine-n suflet, e un miracol nevisat
Si tot pustiul dintre ganduri a disparut ca un oftat.
Te strang puternic intre gene, nu spun nimic si nu tresar
Dorind aciasta zi sa fie doar ea pe veci in calendar.

Sa nu lasi florile sa planga, s-ar ofili de-atata dor,
Intre noi do s-ar stinge clipa strivita de-altii sup picior.
Sopteste-mi daca se-nopteaza sau daca pasari au trecut
In mine tu devii stapana peste copacul necrescut.
Priveste-ma, minune sfanta si lasa-ti pletele in vant,
Iar maina pune-o peste frunte, sa vezi ce simt sau cune sunt.

Sa nu-mi lasi cerul fara stele, sa nu-mi lasi sufletul sarac,
Am mainile ca doua ramuri din trunchi-aceluiasi copac.
Nu vreau sa vina vre-o furtuna sa ne desparta pe-amandoi
Ranindu-ne pe fiecare cu nenorocul dintre ploi.
Tu esti minune, esti tacere, esti visul ce s-a prelungit
Cand hergheliile de ganduri pe-alte tarmuri au fugit.